miercuri, 27 mai 2009

Scrisoare către instituţiile statului

Subsemnatul Bâzgă Leon, dimiciliat strada Magurii nr.7, bl.620, sc B, et 4, ap.16, depun această plângere către Departamentul Naţional Anticorupţie, către Parlamentul României, către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, către Ministerul Justiţiei, către Curtea de Apel Iaşi precum şi altor instituţii ale Statului Român dar şi instituţii mass.media. Dosarul aflat pe rol la Judecătoria Iaşi al fratelui meu Bâzgă Cristi Constantin cu nr. 3313, a stat prin sertarele procurorilor cinci ani de zile, abia anul acesta reuşind, în urma deselor reclamatii, petitii şi memorii trimise la institutiile competente de ordin superior. Fratele meu a fost ucis pe trecerea de pietoni in luna decembrie a anului 2004. De atunci a început calvarul unei lupti aproape fara sfârşit atât cu cel care ne-a omorât fratele cât şi cu sistemul corupt şi părtinitor. Prima dată au fost mituiti si amenintati martorii (avem inregistrare cu unul dintre ei care spune tot adevarul), apoi au fost sustrase probe de la dosar (expertize, fotografii, inregistrarea video a Politiei Rutiere, inregistrarea video a Firmei Gip Est, etc.). Peste toate acestea am platit doi avocaţi care nu au facut nimic si care au avut pretenţia să ceară bani, deşi, chiar ei nu dadeau sanse mari intrarii acestui dosar in instantă. Dosarul a mers de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la Politia Rutieră şi înapoi.

Avocatii s-au putut uita o singură dată peste acest dosar terfelit de probe care odata, demult au existat, dar acum noi mai detinem câteva dintre aceste probe. Mai mult de atât, în timpul completului de judecată, de acum o luna, Avocatul Vasile Lupu, reprezentantul celui ce mi-a ucis fratele, a extras la randul lui probe din dosar, acesta fiind filmat de avocata ce ne reprezintă. Deşi am făcut contestaţie, judecătorul nu ne-a băgat în seamă, neluând nici o masură. Precizez faptul că nu părinţii mei au observat această gravă abatere ci avocata care ne reprezintă în acest moment. La ultimul complet de judecată, care a avut loc pe 21 mai 2009, s-a pus in discuţie posibilitatea ca Dorin Popa să poată părăsi ţara, deşi legea nu permite acest lucru. Acest criminal lăsat în libertate, fără ca macar o zi să i se fi luat permisul de conducere, ne-a sfidat si sfidează în continuare legile ţării. Mai mult de atât, Dorin Popa este judecat in libertate, deşi a ucis un om, având o viteză de peste 100 de km pe ora. Aceasta viteză, după cum am arătat pe situl www.balantacuopinii.blogspot.com, nu reiese din cele două expertize, ci din Certificatul medico-legal. E o constatare logică. Un om care moare la trei ore de la accident nu poate deceda cu o viteză de 50 la ora, aşa cum au stabilit expertii mituiti de Dorin Popa. În certificatul medico legal scrie clar: ruptură renală, insuficienţă cardio respiratorie acuta, poluraumatism acut.

În instanţă, Dorin Popa a avut scuza că este profesor universitar. Din câte ştim noi, în Constitutie scrie că toti cetatenii sunt egali in faţa legii. Deşi instanta ar trebui să ceară de la Politia Rutiera probele care lipsesc, nu face acest lucru. Deşi instanta ar trebui să ceară caseta care a surprins accidentul, nu face acest lucru. Deşi instanta ar trebui sa cheme martorii care au văzut accidentul, nu face acest lucru, dimpotrivă, la ultimul complet de judecată a venit un martor adus de Dorin Popa care spune ca n-a văzut prea bine incidentul. De martorii care au spus adevarul la început a avut grijă Dorin Popa, întrcât aceştia au fost mituiti şi amenitaţi, după cum chiar unul dintre ei a marturisit într-o înregistrarepostată pe blogul www.balantacuopinii.blogspot.com. Poliţia Rutieră, una din cele mai corupte instituţii din Iaşi ale anului 2004, a cules declaratii de la martorii lui Dorin Popa, care erau de fapt niste boschetari aduşi de prin Bucium. Adică, dacă oamenii, contra unor sume au declarat un lucru, pot fi trasi la raspundere. Acum înţelegem de ce avocatul Vasile Lupu a umblat la dosar. Unele “probe” adunate de Dorin Popa şi nu de anchetatori nu se mai potrivesc în acest moment iar cei care au avut dosarul în mână pot fi traşi la răspundere pentru ilegalităţile săvârşite.

Acest lucru nu s-a intâmplat pentru că, după ce dosarul a ajuns în instanţă, a găsit de cuviinţă să ne mai ceară alţi bani, deşi nu a făcut decât să înainteze o plângere procurorului superior, după cum reiese din discuţia avută cu aceasta şi din probele din dosar. Mama mea, cea care s-a luptat pentru dreptate până în acest moment, va protesta în continuare în faţa Palatului de Justiţie din Iaşi, în faţa Parlamentului României, în faţa Preşidenţiei, în faţa Guvernului şi va merge şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Haga, unde va depunde de asemenea o plângere împotriva Statului Român.

Rog autorităţile competente să facă dreptate, să dispună controale, să înlocuiască incompetenţii şi corupţii care şi-au bătut joc de noi. Suntem o ţară europeană dar cu instituţii părtinitoare care apără infractorii şi nenorocesc pe cei care caută dreptatea.

A consemnat Leon Bâzgă,tatal lui Cristi Constantin Bâzgă, cel care, dincolo de această lume, priveşte cum trupul său zace în mormânt, numărând anii de nedreptate înduraţi mama care l-a adus pe lume şi anii de libertate, fără mustrări de conştiinţă, ai celui ce l-a ucis.

www.balantacuopinii.blogspot.com