joi, 11 aprilie 2013

Hărţuire din partea Judecătoriei Iaşi şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


      În urma demersurilor în Dosarul 3313.2/245/2009, mai precis, după ce a fost înaintat un recurs la sentinţa dată de Judecătoria Iaşi şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, am primit titlu executoriu silit de la Administraţia Finanţelor Publice Iaşi (414 din 4 aprilie 2012). Suma pe care eu, Gabriela Bâzgă, am plătit-o în 2012 a fost de 375 de lei, (din 875 de lei) plus dobânzile pe care le-a perceput banca unde am un card pentru pensie. În documentele de mai jos se poate vedea că am avut de plătit cheltuieli judiciare din anul 2010. Pentru aceste cheltuieli am fost înştiinţată în luna aprilie a anului 2012. În prezent mai am de plătit 500 de lei - cheltuieli judiciare.

    Este inadmisibil, ca după aproape nouă ani de când fiul meu a fost ucis pe trecerea de pietoni de profesorul universitar Dorin Popa, să fiu hărţuită prin plata acestor cheltuieli judiciare. Am ajuns la concluzia că în România este îngrădit dreptul la recurs de către Judecătoria Iaşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Iaşi şi alte autorităţi dependente, mai ales dacă ai dreptatea în mână.

    Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Iaşi au respins despăgubirile, în calitate de parte vătămată, pe care le-am solicitat de la inculpaţi (Dorin Popa şi firma GIP EST). Acesta este şi motivul pentru care am înaintat recurs. De asemenea, instanţa a dispus plata a 2.000.000.000 (două miliarde vechi), din care a scăzut ulterior 500.000.000 (cincisute de milioane de lei vechi). Astfel, inculpatul Dorin Popa ar fi trebuit să mă despăgubească cu suma de 1.500.000.000 (un miliard şi cinci sute de milioane de lei). Nu am fost de acord cu suma dispusă de instanţă întrucât nu s-au luat în calcul cei şapte ani de când caut dreptatea şi ca adevărul să fie scos la iveală. Cel mai sigur şi sincer "martor" al accidentului este caseta care a înregistrat incidentul din luna decembrie a anului 2004, pe care ar trebui să o deţină firma GIP EST din Iaşi. Firma GIP EST ar fi trebuit imediat după accident să pună la dispoziţie caseta care a surprins accidentul în care a murit Cristi Bâzgă, fiul meu, mai ales că era angajat al acestei firme. De aici tragem concluzia, aşa cum am spus de mai multe ori în toţi aceşti ani, că firma GIP EST a fost mituită sau s-a aliat cu inculpatul pentru ascunderea adevărului.

Prin ascunderea casetei care a surprins accidentul, firma GIP EST este pasibilă de complicitate şi culpă în cazul accidentului. Firma GIP EST, prin angajaţii săi, "colegi" ai fiului meu, a înlăturat până la venirea Poliţiei Rutiere numeroase probe de pe trecerea de pietoni: bocancul care a fost smuls din piciorul victimei şi care era plin cu sânge, rucsacul, şoseta şi sticla parbrizului. Încă odată amintim că acest film este singura înregistrare a celor întâmplate, întrucât Poliţia Rutieră nu deţine fotografii sau înregistrări făcute după producerea tragediei.

    Dorim să întrebăm autorităţile competente: "Nu consideraţi că filmul accidentului (deţinut de firma GIP EST) ar fi trebuit să fie depus la dosar ca probă? Nu ar fi trebuit ca această firmă să fie trasă la răspundere de autorităţile judiciare din Iaşi şi Bucureşti?"

    Astăzi, dacă cineva îşi montează o camera de vederi la poartă trebuie să anunţe Poliţia. O firmă de pază (GIP EST) care deţine sute de camere şi înregistrări, şi care are aprobările Poliţiei Române pentru desfăşurarea activităţii, foloseşte probelele după bunul plac şi în funcţie de cine este inculpatul şi cine este victima.

    Doresc să întreb autorităţile judiciare din Iaşi şi Bucureşti: "Este normal ca eu, Gabriela Bâzgă, în calitate de parte vătămată, după aproape un deceniu de procese, demersuri, hărţuiri, ameninţări, cheltuieli, etc. să fiu pusă să plătesc cheltuieli judiciare pentru un RECURS "nefondat" (după cum mi-au spus cei de la finanţe)?"

    Aceasta cu atât mai mult cu cât până în prezent nu am primit nici o despăgubire de la inculpatul Dorin Popa, de la Firma GIP EST şi de la statul român care, prin instituţiile sale, m-a nedreptăţit, deşi ar trebui să am drepturi egale după cum prevede legea.

    În ultima vreme am fost hărţuită de Poliţia Locală, pentru care eu şi mii de ieşeni plătim impozite. Este normal ca poliţiştii plătiţi din banii noştri să consume timp şi benzină pentru "a căuta" în apartamentul meu basarabeni? Acesta a fost pretextul pentru care la interval de câteva zile mi-au bătut în uşă poliţiştii locali (foşti comunitari), puşi să ne sperie, să ne hărţuiască şi să mă determine să renunţ la demersurile din dosarul fiului meu.


    Rog autorităţile competente să-mi dea un răspuns în legătură cu titlul executoriu obligatoriu prin care trebuie să achit cheltuieli judiciare pentru instanţa de recurs. Care este demersul pe care trebuie să-l fac pentru suspendarea plăţii acestei sume? Se poate face recurs la această decizie nedreaptă pe care am primit-o abia în anul 2013? Venitul meu este de 385 de lei pe lună, bani din care cheltui mai mult de jumătate pe medicamente. Este normal să fiu pusă la plata a 875 de lei pentru că am fost nemulţumită şi am făcut recurs? De ce trebuie să plătesc statului cheltuieli judiciare din moment de am câştigat procesul? Eu mi-am omorât fiul, sau inculpatul Dorin Popa şi firma GIP EST? Firma GIP EST a "îngropat" adevărul prin ascunderea casetei, dar l-au îngropat şi pe angajatul lor (Cristi Bâzgă) prin ascunderea adevărului!

    Firma GIP EST ar trebui să plătească şi nu eu în calitate de parte vătămată