miercuri, 4 noiembrie 2009

luni, 2 noiembrie 2009

Cazul Bazga, din nou in atentie

În urma plângerii înainte către Curtea Europeană a Drepturilor Omului din luna iunie a anului 2009, Judecătoria Iaşi ne-a eliberat copiile din Dosarul 3313 din 2009. Acest lucru a fost posibil în urma plângerii înaintate de noi către CEDO. Astfel, după cum se poate citi şi în raspunsul pe care l-am primit, CEDO ne-a înregistrat cazul având referinţa 34129 din 2009. În perioada următoare vom trimite toate probele din dosar la CEDO pentru analizare şi pentru confruntarea plângerilor, declaraţiilor martorilor, a inculpatului, a autorităţilor (nu şi ale noastre pentru că noi nu am fost băgaţi în seamă). Astfel vor ieşi la iveală multe dintre necunoscutele acestui caz care a fost şi este tergiversat, împlinindu-se în această iarnă cinci ani de când suntem în cautarea adevărului.

După cum se poate observa în cateva din documentele din dosar, unele dintre ele sunt neclare astfel încât să nu se poată observa anumite date importante pentru cei care vor analiza dosarul la CEDO.

De-a lungul anilor am trimis nenumărate adrese şi petiţii atât în forma tradiţională prin poştă cât şi prin intermediul internetului. Raspunsurile la petiţiile noastre se află în dosar. În urma analizării documentelor din dosar am constatat mai multe nereguli dar şi probe ce au fost scoase din dosar astfel încât să fie dezavantajată partea vătămată. Pe siteul balantacuopinii.blogspot.com am postat o expertiză din anul 2007 a cărei copertă nu seamănă cu cea de astăzi. De asemenea, există disconcordanţe între instituţia care ar fi realizat expertiza (Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Iaşi – Serviciul Criminalistic) şi cel care parafează expertiza (Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi).

Expertiza din dosar


Expertiza pe care noi am primit-o acasa.





În legătură cu declaraţiile martorilor menţionăm următoarele aspecte:

Popa Alina Mariana, pasagera care stătea pe locul din dreapta al maşinii care l-a spulberat pe fiul nostru a declarat după cum se poate vedea şi mai jos că după ce ar fi trecut de trecerea de pietoni, la aproximativ 10 metri de aceasta ar fi avut loc impactul cu fiul nostru care ar fi traversat strada. De asemenea, martora mai scrie în declaraţie: „am vazut că parbrizul se sparge şi am văzut o persoană pe parbriz. Deşi declaraţia apare ca fiind semnată în luna decembrie a anului 2004, ea a fost scrisă după anul 2008, când s-a dispus de fapt urmărirea penală a lui Dorin Popa. În declaraţia din anul 2004 Popa Alina Mariana declara, după cum am citit şi noi în prezenţa avocatului Mihăilescu (care poate confirma acest lucru), că l-a văzut pe fiul nostru Bâzgă Cristi Constantin pe trecerea de pietoni îndreptându-se spre staţia de maxi taxi şi nu la o distanţă de 10 metri. De altfel, fiul nostru nu ar fi avut cum să fie la o distanţă de cel puţin 10 metri de trecerea de pietoni, atât timp cât staţia de maxi taxi era în faţa porţii Spitalului Socola de unde a ieşit fiul nostru.





Martorul Laur Constantin a declarat faptul că a văzut cum Bâzgă Cristi Constantin a fost spulberat de pe trecerea de pietoni la aproximativ 10 metri, fiind proiectat într-un copac. Laur Constantin mai scrie în declaraţia de mai jos faptul că inculpatul nu a coborât din maşină aşa cum minte amanta lui în declaraţia de mai sus, ci a fost scos cu forţa de colegii de la GIP EST din maşină pentru a-i arăta ce a făcut. Laur Constantin l-a anunţat prin staţie pe coordonatorul de serviciu Florea Benone, care a anunţat Poliţia şi Salvarea. Până la venirea organelor de poliţie şi de experţi în criminalistică, multe din probele de la faţa locului au fost îndepărtate de către agenţii de la Firma GIP EST, Florea Benone şi Alin Aivănoaie, care deţin caseta video ce a înregistrat momentul accidentului. Martorul Laur Constantin scrie mai fos faptul că Poliţia Rutieră nu a luat declaraţii martorilor şi nici nu a recoltat probe biologice de la criminal.


După patru ani de zile în dosarul care părea să fie închis, apare un raport scris de subinsp. Nechifor Cristian în care se menţionează faptul că atunci când a ajuns la locul accidentului nu a mai găsit cioburi de sticlă de la faruri fiind avariate capota si parbrizul. Reamintim faptul că deşi Poliţia Rutieră a venit locul accidentului, în dosar nu se gasesc fotografii din seara accidentului şi nici vreun film realizat de cei de la Criminalistică. Deci, Poliţia Rutieră se prezintă în acest dosar cu un raport scris la patru ani de la producerea accidentului, o anexă în care sunt precizate nişte date banale şi un Proces Verbal de cercetare a locului accidentului care arată faptul că maşina era serios avariată iar parbrizul spart.




Deşi prin intermediul avocaţilor pe care i-am avut am cerut de mai multe ori copii ale probelor din dosar, acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, Dorin Popa a primit copii ale probelor, după cum se poate vedea în cererea de mai jos.

La experimentul judiciar din 08.02.2007, avocata Luminiţa Bordică a participat alături de comisie şi a observat mai multe nereguli atât în comportamentul poliţiştilor câr şi al criminalului, după cum se poate citi în expunerea de mai jos.







Cerem Curţii Europene a Drepturilor Omului să analizeze cu seriozitate acest caz tergiversat de cinci ani de zile care nu şi-a gasit reziolvare până în prezent. Considerăm că persoanele şi autorităţile care au încalcat legea să fie trase la raspundere. Au fost încălcate grav legi atât de procurori, poliţişti, experţi în criminalistică, avocaţi plătiţi degeaba. Rugăm analizarea cu atenţie a probelor şi explicaţiilor pe care le-a postat pe blogul www.balantacuopinii.blogspot.com .