Familia Bâzgă, formată din următorii membri: Leon Bâzgă (tatăl), Marius Bâzgă (fiu), Lucian Bâzgă (fiu), Andrei Bâzgă (fiu) şi Baciu Mirabela (fiică) venim cu unele detalii în ceea ce o priveşte pe Gabriela Bâzgă (soţie şi mamă). Gabriela Bâzgă a fost învinuită de avocata Gianina Poroşnicu într-un dosar penal pentru ultraj. De aceea, instanţa de judecată a obligat-o pe Gabriela Bâzgă să ia tratament, ceea ce se şi întâmpla de fapt. Atât noi, familia, cât şi cunoascuţii sau vecinii menţionăm faptul că Gabriela Bâzgă nu reprezintă nici un pericol public, aşa cum este învinuită de autorităţi. Noi, familia, am sprijinit-o mereu pe Gabriela Bâzgă, ea neavând niciodataă nevoie de însoţitori. A ştiut să se comporte în familie şi în societate, fiind un model de urmat pentru noi toţi.
Gabriela Bâzgă a fost grav afectată de moartea fiului ei Constantin Cristian Bâzgă în anul 2004. De atunci, Gabriela Bâzgă suferă foarte mult, motiv pentru care a fost internată de mai multe ori la Spitalul Socola din Iaşi. De-a lungul anilor Gabriela Bâzgă nu a fost nevoită să trecă printr-un control de expertiză, fiind necesar doar administrarea tratamentului prescris de medici. Acesta tratament este luat cu regularitate de Gabriela Bâzgă din proprie iniţiativă şi nu cu forţa, aşa cum doresc autorităţile din Iaşi, deranjate de protestele pe internet şi în faţa Palatului de Justiţie.
Dacă Gabriela Bâzgă ar fi nebună cum o declară autorităţile, nu ar fi putut înfrunta Justiţia ieşeană până acum, cu recursuri, proteste, plângeri către instituţiile statului (centrale şi locale), etc.
Avocata Gianina Poroşnicu a făcut o plângere împotriva Gabrielei Bâzgă la Parchetul Iaşi, după ce Gabriela Bâzgă şi-a cerut banii pentru care avocata nu a făcut nimic. Această plângere s-a transformat într-un dosar penal al Parchetului împotriva Gabrielei Bâzgă, învinuită că nu-şi ia tratamentul. Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi învinuie o persoană care îşi caută dreptatea că nu-şi ia tratamentul. Prin această sfidare, instituţiile statului au încercat să o sfideze pe Gabriela Bâzgă pentru că a postat pe internet mai multe materiale, plângeri şi filmări în care acuză incompetenţa instituţiilor statului.
Gabriela Bâzgă a suferit mult după moartea lui Constantin Cristian Bâzgă. A fost un şoc puternic atunci care s-a remediat prin tratamentul prescris de medici, prin comunicare cu apropiaţii familiei, prin participarea la sfintele sluje ale Bisericii, prin Taina Sfintei Spovedanii şi prin multă rugăciune.
Considerăm că punerea sub acuzaţie a Gabrielei Bâzgă în dosarul 35074-245-2010, unde este învinuită pentru Fond – luarea măsurii obligării la tratament medical (art. 113 C.p. şi art 162 C.p.p), este nefondată. Prin acest dosar Gabriela Bâzgă este intimidată să-şi continuie acţiunile în instanţă pentru aflarea adevărului cu privire la uciderea lui Constantin Cristian Bâzgă.
Gabriela Bâzgă nu reprezintă un pericol pentru familia noastră şi nici pentru societate. Dacă ar fi reprezentat un pericol nimeni din noi nu am fi avut linişte şi am fi acţionat în consecinţă. Cerem să se facă dreptate în Dosarul 35074-245-2010, iar Gabriela Bâzgă să fie scoasă de sub urmărirea penală.
Acest material este semnat de membrii familiei Bâzgă şi va fi înaintat tuturor instituţiilor competente din ţară şi străinătate (CEDO).
Leon Bâzgă,
Marius Bâzgă,
Lucian Bâzgă,
Andrei Bâzgă,
Baciu Mirabela,
miercuri, 23 februarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu